martie 23, 2014

fusta 62. bărbații ca bărbații, femeile ca femeile


ne indignăm în stânga și în dreapta unii de alții. ne etichetăm și nu putem trăi unii fără alții în același timp.

suntem diferiți și frumoși.
suntem asemănători și frumoși.

femeile au devenit, drept rezultat al feminismului, interesate de creștere personală. fac cursuri, merg la workshopuri. femeilor le place să împărtășească.

bărbații au fost obișnuiți de secole să crească singuri, cu cărțile și cu un pahar de wiskey în față. tatăl lor le spunea - fii bărbat. ceea ce simți tu și trăiești - rezolvi singur. și asta au învățat. să se închidă în interiorul lor și să rezolve.

doar că lumea a trecut prin mari schimbări. relațiile sunt tot mai complicate. oamenii tot mai plini. diferențele dintre bărbați și femei devin tot mai șterse.

întâlnim mulți bărbați care au trăsături feminine și invers.

pentru o femeie, din timpuri vechi, a împărtăși problemele și sentimentele, este o normalitate. chiar și acum. și doar cele masculinizate nu își permit luxul de a crește împreună.

bărbatul încă se consideră vulnerabil să vorbească despre sine, sau despre lucruri care par complicate.

mai ales cu o femeie.

de aceea am început să țin workshopuri pentru femei, în primul rând.

miercuri, aștept bărbații curajoși să mergem la vânătoare împotriva propriilor frici. va fi o distracție pe cinste.

promit.
sursa imagine

martie 18, 2014

fusta 61. Unde sunt bărbații?


deci unde sunt bărbații? 
se întreabă Diana și tanti Nastea. 

am putea să o luăm pe două drumuri în căutarea lor. 
primul, cel mai simplu.

bărbat deștept, 32 de ani, vorbește 4 limbi, are bani de nu știe ce să facă cu ei, investește, cu simțul umorului, fără dependențe de mamă, de alcool sau de țigări, activ, deschis și onest.

bărbat frumos, 34 de ani, cu perspective mari in Moldova, sensibil, atent, romantic, dar si puternic; poate fi dur când e nevoie si plin de iubire totodată. om tare luminos. 

un alt bărbat. vrea casă, femeie, copil. are de toate, bani, perspectivă, carieră, călătorii, nebunie. 

lista poate continua. și e mare mare. 
niciunul dintre ei nu găsește femeia. 

de ce?
pentru că femeia are grijile ei. are dorințele ei. au acoperit-o atât de mult, încât nu îl vede. și mai are multe răni. ele au acoperit-o și mai mult. atât de mult, încât găsește numai bărbați de-care-scrieți-voi.

drumul doi
între doi e un schimb de energie permanent. dacă amândoi sunt macho dar nu sunt autentici, acest schimb nu poate avea loc. și atunci e mai simplu să alegi pe cineva mai slab, pe care îl poți lăsa și uita după ce l-ai mâncat (valabil pentru ambele sexe, de altfel).

apoi, umbra. celălalt vine să te ghideze spre tine. în fiecare dintre femeile sau bărbații singuri stă un cineva micuț, dornic de iubire și incapabil de schimbări. 

eu aș privi masculinitatea și feminitatea altfel. ca o imensă minge de minciuni ale educației. ce înseamnă bărbat sau femeie adevărată? un set de preconcepții, de experiențe adunate de alții și povestite nouă. 

dacă femeile sunt atât de bărbate, de ce nu sunt pregătite pentru o partidă de sex, pur și simplu? de unde idei despre un bărbat care să le fie alături pe viață? - asta era o simplă întrebare. :) mai sunt multe de acest tip. 

e mai complicat să vezi că omul autentic crește într-o relație. poate mai repede sau mai încet. dacă îl iubești - mergi cu el. 

poate despre asta era de fapt vorba?

cantitatea de bărbați și femei autentice este egală. este necesar să îndrăznești să fii tu așa. autentic. fără să conteze restul, pe care le ai.

cine ești?

sursa




alter-fuste 1. auto-sabotarea și adunarea de sine


astăzi facem din acest blog o platformă de exprimare a oamenilor care sunt pe drum. Astăzi spațiul meu este deschis cu drag pentru Victoria Rudi. 

Vă invit să o descoperiți printre rânduri. Victoria este un om care îmi este mai mult decât drag: pentru perseverență, capacitatea de a merge profund în sine și a smulge idei inovatoare de printre stele și pentru vise spre care merge în fiecare zi, pas cu pas. 


sunt cei ce-și observă/acceptă gândurile/emoțiile și cresc. sunt alții, ce caută în adâncuri, întâlnesc dragoni acolo și renunță la auto-cunoaștere. cei din urmă devin aliați ai umbrelor, preferând auto-sabotarea. dar e și asta o cale. chiar dacă lupți cu morile de vânt și-ți faci rău. finalitatea e acceași. nu poți fugi de tine.


fiecare om întâlnit și fiecare experiență te va aduce mai aproape de tine. deja tu decizi cum o trăiești. ori încetezi să opui rezistență și lași totul să curgă de la sine. ori te încăpățânezi să nu vezi, te zbați, lupți, iar când trece totul, deschizi ochii și vezi că defapt rănile ce ai vrut să le provoci, ți le-ai făcut ție. iar conflictul a fost unul imaginar. și mergi mai departe. până la urmatoarea etapă. asta numesc eu auto-sabotare. atunci când o posibilitate este transformată într-o etapă, fără a-i fi scursă esența.
următorul pas, după distrugerea inutilă a unei mori de vânt mentale, vine pauza. când totul în tine tace. această plutire poate speria pe unii. sau poate fi ignorată de alții. defapt e momentul în care se re-construiește iluzia despre sine.


un alt scenariu.
accepți ceea ce ți se întâmplă. pășești înainte. ignori moara de vânt și-i faci cu ochiul lui Don Quijote. lași experiența ce o trăiești să curgă și nu opui rezistență. nu ești speriat de finalitatea faptului fizic. acesta se poate opri sau poate crește într-o continuitate. înțelegi că orice nu s-ar întâmpla, vei fi bine după.

după ce trăirea a pierdut din intensitate și ai intrat în pauză, se produce adunarea de sine. e momentul în care analizezi calm și atent cu ce-ai rămas, cum te-a schimbat ceea ce ai trăit. aduni bucăți din tine și le așezi frumos. revizuiești momente și trăiri, fără judecată și fără tumult. ca și cum te-ai așeza lângă un lac pentru a-ți urmări imaginea în apă. asta e cunoaștearea și acceptarea de sine. recăpătarea energiei pentru a merge înainte. mai plin și mai liniștit. 



ps. dacă vreți să împărtășiți cu mine și cu cititorii mei drumul vostru - scrieți-mi. anonimi sau cu nume. 

martie 17, 2014

jurnal 2. cum să devii tu însăți


vroiam să scriu despre autodefinire în relație cu iubirea de sine.
în special despre cum se face că oamenii care se cunosc pe sine ajung într-un echilibru, care nu poate fi perturbat.

acești oameni știu să își continue drumul indiferent de evenimente și dezamăgiri.

perioada asta este însă plină de provocări, tot mai stranii și mai revelatoare. fantome ale trecutului, care dacă nu au fost rezolvate - revin în forță.

singura chestie pe care o voi spune astăzi este că fuga de rezolvare a problemelor este ca un drum de noapte prin pădure - circular și rătăcitor. vei reveni exact acolo de unde ai plecat. doar că de data asta va și mai întuneric și mai multe animale de pradă se vor aduna.

dacă nu vrei să devii tu însăți la prima rătăcire, viața te va întoarce exact acolo.
de aceea frica și fuga nu merită efortul.

iar frica, în încercarea ei de a te apăra va deveni tot mai mare. și drumul tot mai periculos.

de aceea - cunoașterea de sine și acceptarea ajutorului atunci când simți că nu mai poți merge singur/ă este preferabil fricilor și fugii singuratice.

asta am citit azi. autor necunoscut.

Drum bun spre sine. chiar din acest moment.


I do not define myself by how many roadblocks have appeared in my path.
I define myself by the courage I have found to forge new roads.

I do not define myself by how many disappointments I have faced.
I define myself by the forgiveness and
 faith I have found to begin again.

I do not define myself by how long a relationship lasted.
I define myself by how I have Loved and have been willing to Love again, and how I still Love

I do not define myself by how many times I have been knocked down.
I define myself by how many times I have struggled to my feet.

I do not define myself by how often I have appeared a fool.
I define myself by the number of risks I have taken.

I do not define myself by the number of mistakes I have made.
I define myself by the Knowledge I have learned from trying a new way.

I am Not my pain…

I am Not my past…

I am that which has emerged from the fire..!



martie 14, 2014

fusta 60. cum sa ma iubesc I


socrate zice - cunoaște-te pe tine însuți
toți psihologii spun - iubește-te pe tine
maeștrii spirituali zic - acceptă-te așa cum ești

dacă încerci să o faci, deschizi cutia pandorei. e destul să faci primul pas - că apar toate problemele pe care le-ai ascuns atât de departe și pe care ani de-a rândul le-ai ”uitat”.

cum să îi unești pe cei șase sau doisprezece care sunt în tine și care o apucă în direcții diferite?

Jung zice "Viziunea îţi va deveni clară doar în momentul în care vei privi în inima ta... Cine priveşte în afară visează. Cine priveşte înăuntru se trezeşte."

minunat.

și dacă inima mea e blocată și nu o pot vedea? dacă ea tace, ori de câte ori încerc să îi vorbesc?

scriu doar despre ceea ce m-a ajutat pe mine. ce mă ajută.

1. deconstrucția de sine.
începe prin a te întreba cine ești tu. nu cum esti tu. cine ești.

ești corpul tău? nu - ai corp. acest corp te susține, îți permite să simți, percepi, experimentezi. te distrează și îți dă de știre când apare ceva pe care nu îl observi. începe să sângereze atunci când ai prea puțină grijă de el. atunci când nu vrei să asculți ce vrea să îți spună. se îmbolnăvește. 

corpul tău și tu sunteți într-o relație de o viață. una dintre cele mai de durată. sunteți parteneri. voi doi ați decis să fiți împreună. dacă îl neglijezi - și el te neglijează. te-ai obișnuit cu el. analizează-l. frica se adună în plexul solar. neputința se adună nod în gât. neacceptarea se adună în spate. și tot așa. el te iubește. suferă ca și tine. și trimite semnale. 


ești mintea ta? nu - ai minte, care face multă gălăgie. Fluxul conștiinței nu poate fi oprit, spunea Codoban al meu și mulți mulți alții. 

fă tăcere. ascultă. în momentul în care intri în această stare de tăcere, timpul nu mai contează. apoi vor apare gânduri. cine esti tu? -------ascultă --------ești numai asta? -------ascultă ---------ce se întâmplă dacă pierzi partea asta din tine? --------ascultă --------- ce mai ești? -----ascultă. 

ritmat, liniștit, ascultă, respiră, ascultă, respiră, ascultă, respiră. 

2. acceptarea de sine

din acest puzzle car ete formează, pe care nu o poți accepta?
dacă nu poți depista - e simplu. uite-te la alții. ce te enervează în ei? este asta ceea ce ai încercat să ascunzi atâta vreme? 
ce beneficii ai avea dacă ai accepta acea parte din tine? ce ai pierde? 

eu am multă agresivitate în mine. și violență. mă ajută să eliberez energii adunate din frici, nesiguranțe și alte chestiuțe. mă mai ajută să pun la punct oameni care sar gardul. mă mai ajută să fiu rapidă și să atac problemele. ce pierd având agresivitate?  - uneori oameni, alteori bani, alteori decizii corecte.

o am. este a mea. 
deci pot face cu ea ce doresc. să o lucrez, să o canalizez, să o transform. 
dar asta numai pentru că e a mea. 

șamanii zic că rănile noastre vindecate sunt daruri pe care le putem aduce lumii. inima se ascultă în tăcere. fă liniște în tine. la un moment dat cuvintele vor veni. sau imagini. ascultă-le. vei vedea cum te îndrăgostești de tine fără ca să îți dai seama. sau să te impui.


sursa

martie 13, 2014

jurnal 1. rețeta nefericirii.


suntem obișnuiți să împărțim lumea în bun și rău. fericirea e bună, suferința e rea. curajul e bun, frica e rea. determinarea e bună, indeterminarea e rea, iubirea e bună, ura e rea. 

tot așa. lista asta, împărțită în două 
viața împărțită în două. 

ce e voie și ce nu e voie să fac, să simt, să gândesc. 

ceea ce rău - ascundem. slăbiciunile, încercările nereușite, traumele noastre. pentru că a avea părți întunecate e rău. 
și pentru că ceea ce rău trebuie distrus. pentru că ceea ce rău aduce cu sine vulnerabilitatea, care e rea și ea. 

aceasta este rețeta nefericirii. 
să împarți foaia mentală în două și să scrii pe ea BUN și RĂU. 
să ascunzi părți din tine care te sperie sau se te deranjează. 
să îți fie frică de frica ta, de faptul că urăști, de faptul că ai tendința să bârfești
de lacrimile tale sau ale celui cu care ești

atunci când realizezi că viața, în întregimea ei nu se împarte, nu se bucățește - linia de demarcație între fericire și nefericire dispare. 

deschide larg pieptul și accept-o!

vei vedea cum perspectiva se schimbă!



                                                   sursa


It can be hard to see that I have been wrong,Be told to sing a different song,I can get angry and go into victim,Or open my heartmind and learn a new lesson.



martie 07, 2014

fusta 59. de cealaltă parte a noastră stă ...


azi nu știu de ce (sau-știu-da-nu-spun) mă uit la oameni și văd multă dragoste.
și parcă umple pieptul și lumea cu bunătate și cu deschidere și cu armonie

oamenii sunt mai relaxați
zâmbesc
fac glume
lucrează la fel de mult
dar
fără grabă
fără așteptări exagerate

                                                                                                              sursa imagine    

un fel de sărbătoare specială care face ca oamenii să se comporta altfel unii cu alții.

7 martie este mai frumos decât 8 martie, pentru că presupune așteptarea și dorința îngemănate.

și cel mai mare secret este că ziua de 7 martie este ziua tuturor - și a băraților și a femeilor.

pentru că azi, orice bărbat care felicită orice femeie - se simte special, se simte apreciat și drag.
dacă femeile ar face asta în fiecare zi - ar primi flori în fiecare zi
dacă bărbații ar face asta în fiecare zi - ar primi dragoste și căldură

atunci când de cealaltă parte a Omului stă dragostea, el devine un animal frumos cu multă căldură în ochi.
și o oferă.

de cealaltă parte a noastră stau rănile pe care le-am primit.
dacă lași rănile să te acopere, ești  un ghem de  frici, speriat și plin de ură.

dacă în data de 7 martie bărbații și femeile ar trece de partea cealaltă a durerii și ar face așa cum fac astăzi

oamenii ar fi relaxați
ar zâmbi
ar face glume
ar lucra mult
dar fără grabă

cu iubire

ps. eu azi m-am re-îndrăgostit de oameni. de fiecare dintre cei pe care i-am întîlnit. cunoscuți sau nu.
ps. 2. acest video mi-a fost transmis, mie și altor colegi frumoși, câtev zile în urmă. merită văzut.