iunie 29, 2013

fusta 48. dacă eu te iubesc, tu trebuie să mă faci fericit/ă



astăzi doar un fragment din Arta de a iubi a lui Don Miguel Ruiz:
Inima bărbatului era atât de plină de iubirea pe care o simțea, încât într-o noapte  s-a produs un mare miracol. privea stelele și a descoperit una care era incredibil de frumoasă, iar inima lui era aât de plină de iubire încât steaua a început să coboare și s-a așezat în palma lui. apoi s-a produs un al doilea miracol: sufletul lui a fuzionat cu steaua respectivă. era extrem de fericit, și de-abia aștepta să se ducă la iubita lui și să-i dăruiască steaua, ca semn al iubirii sale pentru ea. când el i-a dăruit steaua, femeia a simțit un moment de îndoială; iubirea lui era prea copleșitoare, și atunci, steaua a căzut la pământ și s-a spart. 
această istorie e mai lungă decât atât. și e legată de doi oameni care nu credeau în iubire. atunci când s-au îndrăgostit unul de altul și erau fericiți, bărbatul i-a dăruit steaua. adică inima lui.

 autorul spune că greșeala e a bărbatului. pentru că nu poți pune în mâna celuilalt capacitatea ta de a fi fericit.
de acord.

ca o relație să dureze, cei doi nu vor depinde unul de altul. cei doi vor fi întregi și plini. întâlnirea lor este întâlnirea a doi oameni, care știu că pot rezista și exista și fără a avea pe cineva alături.

de multe ori, iubirile noastre sunt doar încercări de a face pe cineva dependent sau de a deveni depedendenți.

- dacă eu te iubesc, tu trebuie să mă faci fericit/ă

un fel de schimb meschin de iubiri, dependențe sau frici.
dacă bărbatul din istorie ar fi păstrat steaua doar pentru el, nu ar fi ajuns să repete că iubire nu există.
sau nu ar fi ajuns nimeni să trăiască scene de gelozie.
pentru că în iubire suntem liberi.
în iubirea despre care noi uităm să simțim. 

iunie 21, 2013

HZ

nu știu cu ce să încep
cu HZ sau oboseala sau tristețe acumulată

cu orice numai nu cu mine.

și la fel nu știu cu ce să închei
poate doar cu niște pași, care se îndepărtează în noapte.

și multă lumină
prin care treci, dar pe care nu o poți lua cu tine

noapte bună

iunie 19, 2013

Tu ești dezarmant de real(ist)ă!

așa îmi spunea Gina în comentarii

și m-am gândit că există oameni în viața noastră, care devin la un moment dat atât de reali, încît ești nevoit să le recunoști existența

acești oameni te duc ușor spre tine, merg pe inima ta ca pe un pod într-o singură direcție. și cât de mult ai dori să îți trăiești liniștea, pe care o crești în tine ani de zile, un eveniment te dă peste cap.

și iar zbucium.

revin la ideea din cartea lui Nuță. La umbra noastră.

dacă și iubirea și ura sunt același sentiment, dar cu o curgere diferită (una caldă una rece) atunci oamenii pe care îi întâlnim sunt doar întâlniri cu sine. cu partea caldă sau rece.

și atunci de unde atâta frică în cunoașterea de sine-întâlnirea cu alții?
de unde atâta râvnă de păstrare a echilibrului?

atunci când cineva devine dezarmant de real în viața noastră, fie că e vorba de șuvoiul cald sau rece al emoțiilor avem posibilitatea să ieșim din starea de pod și să ne îndreptăm către părți din noi, care ne așteaptă după colț.

tocmai de aceea orice experiență este importantă. din orice putem învăța cine suntem.
și frica dispare.
chiar și atunci când e plină de durere, nesiguranță și resentimente.

involuntar mă gândesc la un singur om.
Tata.

iunie 16, 2013

femeia și tata ei

de ziua taților. pentru tata.

tatăl meu nu a citit niciodată ce am scris despre bărbați. lupta dintre noi a fost întotdeauna bazată pe ce înseamnă a fi femeie și cum se pliază asta pe viață.

scriam demult că în viața femeilor tații au rolul cel mai important. ei ne învață să gândim centrat. și să luptăm. și să cerem. sau să nu mai credem în nimic și să ne supunem.

prima discuție serioasă cu el a fost când am împlinit 16 ani.  tata a vorbit cu mine despre sex. și despre cum și de ce atunci când decizi să faci sex cu cineva, el trebuie să fie altfel decât toți. și despre relația dintre sex și iubire. și de ce unii copii nu pot fi iubiți niciodată. pentru că spunea el, pentru a iubi un copil nu este deajuns să îl iubești pe celălalt. e nevoie de maturitate. de dorința de îl avea.

așa am învățat că există diferență dintre sex și iubire. și dintre a iubi și a fi cu cineva.

a doua discuție a fost pe străzile Clujului. mergeam amândoi și singura oară în viață ne țineam de mână și râdeam de tot. de oameni, de denumirea unor orășele, de noi. ne-am pătat hainele cu înghețată. nu am vorbit nimic serios atunci.

am înțeles că sunt fericită doar atunci când pot să îmi pun o pată de înghețată pe mine și să râd. adică atunci când nu vrea nimeni să mă schimb și să fiu altfel. și că pot face orice.

a treia și ultima discuție a fost când tata a împlinit șaizeci de ani și ne-am îmbătat împreună. am stat toată noaptea la vorbă, cu paharul de vin în față. a fost unul dintre visele mele. să stau cu tata o noapte cu paharul în față.

atunci am învățat că a iubi nu înseamnă a lua iubire, a cere iubire, ci a oferi fără ca să ceri ceva înapoi.

tata m-a învățat tot de ce am avut nevoie pentru a greși, a iubi, a zbura. a fi liberă.

apoi a venit anul 2010. apa a luat casa de la Nemțeni. și acum, altă apă, îl duce pe tata...slăbit, bolnav și trist, pe undeva înrăit își păstrează pasiunea și ironia și luciul din ochii lui albaștrii. și încă mă învață să fiu.

toate fetele trebuie să aibă un tată. pentru a avea câteva discuții. pentru a înțelege cine sunt și ce vor.



iunie 14, 2013

arta de a fi obosit doi. timpul

Timpul este amantul/a nostru cel mai permanent.

din păcate, anume amanții nu ar trebui să fie permanenți.

a avea ca amant timpul înseamnă a căuta aventura oriunde.

dar orice relație de tip amanți obosește. de aceea, prin definiție, amanții sunt liberi unul de altul. și trăiesc o parte din aventură împreună. pentru a îi da legitimitate o păstrează în secret. dar nu mai mult.

fiecare dintre noi este într-o relație inegală cu timpul. el este un amant care oferă doar simțul acuității împinse la maxim, la granița dintre durere și plăcere - tocmai acolo unde au loc aventurile cele mai frumoase ale spiritului. aparențe.

în relație cu tine aceste aventuri aduc creștere doar atunci când știi să traversezi poduri. sau ai îndrăzneala să o faci.

***
a fi la limită înseamnă că mai ai un pas și o depășești
cel puțin pentru mine

zbor plăcut în oboseala de timp


sursa. cînd mergeți la Bilbao, intrați în Guggenheim să vă plimbați prin The matter of Time. ciudată senzație.

iunie 10, 2013

fusta 4.7. despre câte beri tre să bea un bărbat ca să te poată iubi

am avut săptămâna trecută o întâlnire cu 20 de fete, care mai de care mai frumoase și mai deștepte. cu perfecte.md. tot săptămâna trecută am finalizat un workshop de zile mari pe Feminitate, putere, seducție la Punkt. o mulțime de femei, care se străduie să își îmbunătățească viața de zi și somnul de noapte.

bărbații se lasă mai greu seduși de perspectiva descoperirii de sine. pentru ei, aceasta este o problemă de rezolvat individual. sau cu ajutorul berilor cu prietenii. se numește în limbajul lor relaxare.

nu voi intra în detalii de ce o fac. este o chestiuță de orgoliu pur masculin sau ține de mentalitatea moldovenilor. nu contează.

de multe ori ne spunem nouă că vrem o relație, în care să nu depundem eforturi, care să decurgă natural. să ne pliem unul pe celălalt. dar întotdeauna apare problema libertății celuilalt. și a noastră.

relațiile eșuează din cauza geloziei. a neînțelegerii nevoii celuilalt de a fi în compania prietenilor, fără tine. că cică iubirea înseamnă a sta bot în bot permanent (vorba lui codoban). sau că dacă nu e gelos/geloasă nu iubește.

numai că orice relație va crește dacă îi lași celuilalt libertatea de a bea o bere. sau două sau trei sau patrusaucincisaușasesaușapte. NU LE MAI NUMĂRA! nici ieșirile, nici berile!

obosim de iubire? nu.
avem nevoie de spațiu personal? da.

am spus vineri seara și repet: orice om are nevoie de spațiu, de întîlniri cu prietenii, de relaxare în afara ta, pentru ca mai apoi să te poată iubi.

de ce? pentru că pentru iubirea bot în bot firma noastră nu dă decât doi ani. Codo are dreptate. această suprasaturație de prezență face ca misterul să dispară. fluturașii să dispară. și după aceea umblăm nebuni și căutăm emoții, pasiuni, ceva nou

pentru ca să îl/o păstrezi - lasă misterul să trăiască.
alintă-te pe tine și pe celălalt cu guri de libertate.

ps. iar dacă, din gelozie, din frica de a pierde interzici cuiva să iasă fără tine, sau faci scandaluri - să nu plângi când vei găsi flirturi pe rețele sociale sau în telefon (de fapt nici nu înțeleg ce dracu cauți acolo!).

libertatea omului iese prin găuri, dacă nu are o albie bine dirijată. termină să te comporți ca un/o stăpână. și omul/oama nu va avea nevoie să fugă.

                                                           sursa


iunie 08, 2013

arta de a fi obosit unu. fără a fi un mic dumnezeu

ne naștem și creștem cu ideea că noi suntem Barabadur, centrul lumii. eliade și mulți alții aveau dreptate. învățăm repede că lumea poate sta la picioarele noastre. și dacă are cine să ne mângâie - acest sentiment al atotputerniciei crește.

apoi, dacă vreo dată, apare cineva care contestă acest lucru - îi transformăm în dușmani sau îi îndepărtăm. pentru că sentimentul că tu ești centrul universului ne dă posibilitatea să creăm și să creștem.

fără el - nu putem să ne iubim pe noi înșine. omul este nevoit să știe că poate orice. atunci când cineva spune - cunoaște-ți limitele nu este pentru a nu ieși din ele, ci pentru ca să înveți să treci peste ele.

devenim adulți. singurul element care permite păstrarea copilăriei este acest sentiment de pot orice. nu pentru că sunt nevoit să o fac, dar pentru că zâmbetul meu poate genera alte zâmbete și poate încălzi.

de aceea ne dorim noi dragostea necondiționată. în această dragoste putem face orice. de aceea Augustin spunea Iubește și fă ce vrei.

când ajung momente să înțelegi că nu mai poți orice - se năruie tot: idei, creativitate, zbor...rămâne o durere mută care străbate pieptul. fără goluri, doar durere.

și pune stăpânire pe tine o oboseală care absoarbe.

atitudinea poate fi schimbată. detașarea poate fi obținută. dar dacă stai prea mult timp în durere - începe să te stăpânească.

și închid ochii și în față e durerea...
a mea
a ta
a lui

și incapacitatea de a fi un mic dumnezeu, care poate scoate durerea din oameni